De ce să alegi CRH?

Compania

La CRH ai ocazia să faci parte dintr-o companie lider la nivel mondial. Cu o experiență de aproape 50 de ani, Grupul CRH se menține în vârful tehnologiei moderne prin produsele și serviciile sale de înaltă performanță, dar și prin modelul său de business unic și de succes, demonstrat în lume.

Echipa

Echipa este foarte importantă pentru noi, fiecare dintre colegii noștri aducând plus valoare prin performanță, opinii și inițiative. La nivel mondial suntem peste 85.000 de colegi, în 32 de țări, într-o structură descentralizată ce pune mare preț pe decizia și organizarea unităților locale.

Siguranță

Vei lucra într-un mediu sigur și sănătos. Prioritatea noastră absolută e de a crea condițiile cele mai sigure pentru toți colegii și partenerii noștri. CRH aplică un sistem de management riguros, cu obiectivul ambițios de a avea zero fatalități, zero accidente.

Formare

Vei avea ocazia să te formezi alături de cei mai buni. Inovăm permanent sistemele de formare profesională pentru a crea colegilor noștri cele mai bune oportunități de dezvoltare personală. Creșterea profesională a oamenilor stă la baza succesului CRH.

Mediu

Putem schimba lumea împreună. CRH și-a asumat misiunea de a transforma în bine mediul construcțiilor cu produse și servicii inovative, performante, durabile, cu impact minim, armonizând progresul economic cu protecția mediului și responsabilitatea socială.

Beneficii

Împărțim succesul. Pachetele de beneficii și politica salarială sunt atractive pentru colectivul nostru, cu bonusuri bazate pe performanțele fiecăruia. De asemenea, încurajăm mobilitatea angajaților între unitățile de lucru prin oferirea unor condiții avantajoase.

PRINCIPII SĂNĂTOASE PENTRU O CREȘTERE DURABILĂ

Grupul CRH și-a creat și impus un Cod de conduită în afaceri care se aplică fiecăruia dintre noi, deoarece este construit pe valorile noastre de bază: integritatea, corectitudinea și respectul față de lege.

Între principiile de neocolit statuate în Codul nostru sunt și cele referitoare la grija pentru sănătatea și siguranța angajaților și partenerilor noștri la locul de muncă, oricare ar fi acesta. Tot ca principiu fundamental ne asumăm prin Cod respectarea drepturilor omului și a legislației muncii pentru a oferi șanse egale, bazate pe merit, tuturor lucrătorilor, prin valorificarea competențelor fiecăruia și recompensarea pe măsură.

x